Ce ne dorim?
Ca să înţelegeţi ce ne dorim cu adevărat prin acest program lansat de ANGEL THERAPY, voi începe prin a vă povesti un mic episod prin care am trecut acum 60 de ani, un mic episod care mie mi-a marcat întreaga viaţă, m-a împins să mă descopăr continuu şi să mă auto-depăşesc în cele mai teribile momente de mai târziu, m-a făcut să mă lupt pentru fiecare Fiinţă omenească care se abandona pe sine şi să-i aduc aminte că este o valoare de nepreţuit a Creaţiei, în fine, m-a adus până la această clipă în care îmi deschid Sufletul în faţa voastră, a celor care veţi citi aceste rânduri şi veţi căuta minunile cu care vrem să vă împodobim Viaţa. Aveam doar 4 ani dar Îngerii au făcut ca acest lucru să nu-l uit niciodată. Mă întorceam acasă, împreună cu Tatăl meu pământean, într-o noapte de iarnă, traversând prin nămeţii de zăpadă care mie mi se păreau uriaşi, câmpul Aviaţiei.
Era o Noapte fără Lună şi fără Stele, nu existau ca acum lumini ale Oraşului şi întunericul mi se părea ameninţător, chiar dacă mâna mea micuţă se adăpostea în mâna caldă a tatei. Dincolo de câmp şi de pista Avioanelor se afla Pădurea de unde uneori se auzeau urlete de Lup şi pentru o clipă, am crezut că ne-am pierdut în singurătatea câmpiei, în bezna aceea îngrozitoare. O frică uriaşă m-a cuprins, făcându-mi inima să bată repede-repede cum nu îmi mai bătuse niciodată.
Atunci am văzut aprinzându-se lumina unei case aflate în depărtare. O Lumină portocalie care părea că îmi spune: Nu te teme! Eu sunt aici !Sunt Prietena ta! Atâta timp cât eu sunt aprinsă, nu vă veţi rătăci! Ca prin miracol, frica mea s-a risipit şi o linişte fără margini m-a cuprins. Mai târziu, mult mai târziu, când Viaţa m-a făcut să traversez întunericul neîncrederii şi al îndoielii, când frici de tot felul au încercat să pună stăpânire pe mine, Îngerul meu Păzitor mi-a adus aminte de Miracolul pe care îl poate face o Lumină aprinsă în noapte. „Voi toţi”, mi-a spus Îngerul în plan interior, „sunteţi Lumini aprinse de veşnicii de AtotIubitorul, pentru ca niciodată să nu vă învingă întunericul uitării de sine! Fii conştientă de Flacăra vie care arde în tine şi ea va deveni asemenea acelei Lumini din Copilăria ta care ţi-a topit frica, ţi-a redat nădejdea şi ţi-a adus binecuvântata linişte interioară! „
Am înţeles în străfulgerarea acelei clipe că ori de câte ori ne exprimăm iubirea sau trezim speranţa în cineva care se abandonează pe sine, ori de câte ori aducem o mângâiere unui Suflet, îi dăruim o cunoaştere preţioasă, îi arătăm sensul nobil al vieţii, ori de câte ori creem o clipă de frumuseţe pe care o împărtăşim cu ceilalţi, noi devenim asemenea acelei lumini aprinse la geamul unei case, o Lumină care trezeşte puterea vieţii în cei neputincioşi, o Lumină care aminteşte de rostul nostru divin celor care l-au uitat, o Lumină care cheamă pe înălţimi pe cei care se afundă în disperare!
Este exact ceea ce îşi doreşte Echipa noastră: să creeze un punct de sprijin luminos într-o Lume care uneori se clatină cuprinsă de frică! Ne dorim ca cei care ne vizitează site-ul să găsească aici puncte de reper care să-i ajute să –şi regăsească valorile interioare! Ne dorim să fim asemenea unei Lumini în Noapte care îţi redă speranţa, încrederea în tine însuţi şi care te umple cu binecuvântata pace a credinţei în Binele creat de Dumnezeu, singura realitate posibilă! Este ceea ce cred că visaţi fiecare să fiţi! Şi astfel, împreună, putem face Lumea noastră mai bună!
Lidia Bîrsan